Tag Archives: parc

Parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” va fi inaugurat sâmbătă

Sâmbătă, 11 octombrie 2025, de la ora 17.00, va avea loc inaugurarea oficială a noului parc, chiar în cadrul celei de-a XXXIV-a ediții a Sărbătorilor Iașului. Lucrările au durat mai mult decât s-a estimat inițial, însă acest lucru s-a datorat atenției speciale acordate detaliilor, vestigiilor istorice și calității execuției. Zona are o încărcătură culturală și istorică unică, iar fiecare etapă a trebuit tratată cu maximă grijă: de la conservarea...

Stadiul lucrărilor la parcul din fața Teatrului Național a ajuns la 90%

Primăria Municipiului Iași a anunțat că lucrările la parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” sunt executate în proporție de circa 90%. Până acum a fost finalizată montarea plăcilor de marmură și granit care îmbracă aleile pietonale și amfiteatrul, au fost montate mobilierul urban (băncile, coșurile de gunoi) și sistemul de iluminat. De asemenea, continuă lucrările la fântâna arteziană. Vestigiile valoroase sunt conservate...

VIDEO – 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști

Încă de la primul proiect mixed-use, inaugurat la Iași în 2012 – Palas, compania IULIUS și-a concentrat resursele și pentru integrarea naturii în proiectele sale. Este vorba despre 18 hectare de spații verzi create de la zero sau reamenajate, în care s-au investit peste 20 de milioane de euro și care au devenit locurile preferate de petrecere a timpului liber ale comunităților din orașele Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. Unicitatea lor este dată...

IULIUS continuă dezvoltarea Palas Iaşi, după un concept al renumitului birou de arhitectură Foster + Partners: branduri în premieră regională, experiențe noi de dining și recreere, nou centru de conferințe, parc extins și mai multe evenimente

Compania IULIUS demarează un amplu proiect de reamenajare a ansamblului mixed-use Palas Iași, după un concept realizat de Foster + Partners, ca prim demers implementat în România de celebrul birou mondial de arhitectură. Transformarea Palas Iași, un proiect reper în real-estate-ul autohton, va fi realizată în etape și va include:   * remodelarea spațiilor comerciale existente și extinderea suprafeței totale de retail până la peste 80.000 mp închiriabili; *...

Parcurile, muzeele și fântânile arteziene, pe lista „zonelor reci” ale Iașului

În aceste zile caniculare, ieșenii au la dispoziție câteva locuri în care se pot răcori și feri de arșiță și care se află la îndemâna oricui. Este vorba despre fântânile arteziene, parcurile, muzeele, ștrandurile și piscinele din oraș,  o hartă cu aceste adevărate „zone reci” fiind postată pe pagina de internet a Primăriei. „Un efect cu adevărat răcoritor în aceste zile caniculare îl are fântâna arteziană de pe esplanada Victor...

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri pentru transformarea depoului de la Gară în parc

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri și sugestii pe adresa municipalității în legătură cu proiectul de regenerare urbană a zonei în care se află Depoul CTP de la Gară, obiectiv care urmează să fie dezafectat odată cu construcția noului depou din Dacia. Pe lângă propunerile venite de la cetățeni prin intermediul chestionarelor puse la dispoziție de centrele de cartier, reprezentanții Primăriei au organizat și trei runde de dezbateri publice...

Două noi spaţii de relaxare pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, inaugurate în Parcul Expoziţiei

Joi, 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, în Parcul Expoziţiei vor fi inaugurate două noi spaţii de joacă pentru copii amenajate de Primărie. Este vorba despre parcul de joacă pentru copiii cu dizabilități și de zona de relaxare pentru adulții cu dizabilități, obiective unice până acum în municipiul Iaşi. Parcul de joacă pentru copiii cu dizabilităţi, care va fi inaugurat începând cu ora 11.30, în prezenţa autorităţilor locale, are...

Parc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi, amenajat de Primărie în Parcul Expoziţiei

În curând, în Parcul Expoziţiei va fi inaugurat un parc de joacă pentru copiii cu dizabilități şi o zonă de relaxare pentru adulții cu dizabilități. Noul spațiu, cu o suprafață de 1.200 de metri pătrați, este amenajat de Primărie în zona străzii General Toma Dumitrescu, spre Stadionul „Emil Alexandrescu”. Spațiile de joacă pentru copiii cu dizabilităţi conțin ansambluri (complexe de joacă cu tobogane), precum și echipamente de sine stătătoare...

Primarul Mihai Chirica, în vizită pe șantierul deschis în parcul din fața Teatrului Național

Primarul Mihai Chirica a vizitat joi, 8 septembrie, şantierul organizat pentru lucrările de reabilitare și modernizare a parcului din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. „Am organizat lucrările pe etape. Prima presupune lucrări de decopertare şi îndepărtare a vegetaţiei bolnave sau inestetice în arealul cuprins între strada Agatha Bârsescu şi aleea centrală a parcului, urmând ca în etapa a doua constructorul să intervină pe cealaltă...

Spațiu de recreere modern pentru ieșenii din cartierul Tătărași

Ieșenii care locuiesc în cartierul Tătărași vor beneficia, în curând, de un spațiu de recreere modern, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a parcului din strada Ciurchi. Într-o conferință de presă desfășurată vineri, primarul Mihai Chirica a anunțat că studiul de fezabilitate pentru acest proiect va fi realizat de Dezive & Info SRL Cluj-Napoca, pentru suma de 80.000 lei, fără TVA, respectiv 95.200 lei, cu TVA, documentația urmând...
;