Archive: Economic Subscribe to Economic
SC Antibiotice SA a devenit membru al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care reunește companiile producătoare de medicamente generice și biosimilare prezente pe piața locală, și-a desemnat conducerea pentru un nou mandat de doi ani.
Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova, a fost realeasă ca președinte al asociației, în cadrul Adunării Generale din 2 martie, acesta fiind la cel de-al doilea mandat. Din Consiliul Director mai...
A fost dat startul înscrierilor la cea de-a XVII-a ediție a programului Graduat E.ON
Programul este dedicat absolvenților sau studenților în an terminal, licență sau masterat în domeniul tehnic (inginerie, IT) sau economic, care au rezultate foarte bune la învățătură dar și preocupări și activități extra-curriculare cum ar fi cele de voluntariat, cele desfășurate în cadrul unor organizații studențești sau participarea la sesiuni de comunicări științifice. De asemenea, sunt necesare cunoștințe foarte bune de limba engleză...
Autostrada Moldovei, văzută din avion. Imagini în premieră cu traseul viitoarei artere de mare viteză
“Dacă zburaţi de la Bucureşti la Iaşi, puteţi vedea cum prinde contur Autostrada Moldovei A7 pe toată lungimea traseului de la Ploieşti la Paşcani. Ţinta noastră este finalizarea celor 322 de kilometri până la Paşcani până în anul 2025, cu un an mai devreme decât este prevăzut termenul în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă PNRR”, scrie Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, pe pagina proprie...
În primele două luni ale anului, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de peste 220.000 de pasageri
În primele două luni ale anului, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de peste 220.000 de pasageri, dintre care o sută de mii în luna februarie, lună în care a fost semnat şi contractul pentru pentru proiectarea şi execuţia proiectului de îmbunătăţire a protecţiei perimetrale, finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, în valoare de două milioane de euro. Tot în această perioadă au fost finalizate procedurile de achiziţie a unei autospeciale de pompieri,...
Planul Naţional Strategic 2023-2027, prezentat fermierilor ieşeni de ministrul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat vineri, la Iaşi, la evenimentul cu tema „Oportunități de finanțare prin Planul Național Strategic 2023-2027”, organizat de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Programul oferă posibilitatea tuturor celor care lucrează în agricultură să obțină finanțări nerambursabile prin intermediul cărora își pot desfășura și dezvolta...
Petre Daea despre creşterea preţului la ceapă: “Este un reflex nepotrivit pe piaţă”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri la Iaşi că în România nu există o criză a produselor agricole, în ciuda faptului că în ultima perioadă, preţurile la unele legume şi în special la ceapă au crescut nejustificat de mult.
Petre Daea a recunscut că, în ultimele zile, preţul la ceapă, de exemplu, a crescut în pieţe, însă a pus acest lucru pe faptul că fermierii au dorit să alinieze preţul la cel practicat pe piaţa internaţională.
“Nu...
“Slăninuţa de porc de la Afumătoria Noastră” – certificată oficial ca produs tradițional românesc
Fermierul ieşean Andrei Podeanu a primit din partea ministrului Agriculturii, Petre Daea, certificatul de produs tradiţional pentru produsul intitulat “Slăninuţa de porc de la Afumătoria Noastră”, care astfel a fost recunoscut oficial ca produs tradiţional românesc.
Înmânarea documentului a avut loc în cadrul conferinţei de prezentare a Planului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, inclusă în cadrul campaniei “Caravana cunoaşterii”,...
Weekendul acesta, o nouă ediție Wedding Days te așteaptă la Palas. Vino să te bucuri de efervescența momentului!
Tabloul iubirii tale prinde contur odată cu cel mai important eveniment al primăverii destinat viitorilor miri. Vino la Palas, la Wedding Days, și fă cunoștință, în acest weekend, cu expozanți de top care îți vor prezenta produsele și serviciile lor. Ai posibilitatea să alegi dintr-o multitudine de oferte care să inspire designul celui mai important eveniment din viața ta.
Nunta este cel mai important eveniment din viața unui cuplu și se cuvine...
“Caravana cunoaşterii” ajunge vineri la Iaşi
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa vineri, 3 martie, la Iaşi, la Conferința cu titlul „Planul Național Strategic 2023-2027” (PNS), eveniment în cadrul campaniei “Caravana cunoaşterii”, iniţiată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, care se adresează fermierilor, organizaţiilor societăţii civile şi partenerilor economici, sociali şi de mediu din judeţul Iaşi.
“Caravana Cunoașterii este...
New entry în regiune, la Palas – Enzo Bertini aduce colecțiile Valentino, Karl Lagerfeld, PREMIATA și ale altor branduri internaționale
Cu o experiență de peste 10 ani în operare, Palas Iași este ansamblul mixt preferat de marii retaileri atunci când vor să se extindă în premieră pe piața din regiunea de Nord – Est a României. Ultima locație premium inaugurată în ansamblul mixed-use este Enzo Bertini, un multibrand dedicat în exclusivitate articolelor de încălțăminte și marochinărie ale celor mai în vogă branduri de lifestyle ale momentului, prima din această regiune.
Dorința...


