Daily Archives: 19:24

70 de cupluri cu 50 de ani de căsătorie, premiate de primarul Mihai Chirica cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, organizează duminică, 14 mai, în Parcul Expoziției, începând cu ora 11.00, cea de-a XIX-a ediţie a sărbătorii Ziua Familiei. La eveniment sunt așteptate peste 570 de familii care au aniversat 50 de ani de căsătorie în perioada 15 mai 2022 – 10 mai 2023. Acesta este cel mai mare număr de cupluri premiate din istoria de aproape...

În atenţia ieşenilor care susțin proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere

Examinatori din București și Vaslui vor veni la Iași pentru a sprijini activitatea de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. ”Facem eforturi pentru a reduce timpii de așteptare pentru proba practică. Dacă anul trecut, în aceeași perioadă, intervalul de așteptare era de peste 120 de zile, acum am ajuns la aproximativ 80 de zile. Este încă mult. De aceea, căutăm soluții în continuare și facem demersuri...

Târgul Meşterilor Populari, la cea de-a XXIII-a ediţie

În perioada 12 – 14 mai, pe esplanada Palatului Culturii va avea loc cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, eveniment organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”. La ediţia din acest an a târgului sunt prezenţi aproximativ 60 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, care susţin, prin intermediul lucrărilor...

Programul ediţiei din acest an evenimentului “Noaptea Muzeelor”

Evenimentul european Noaptea Muzeelor, ajuns în acest an la a XIX-a ediţie, va fi sărbătorit sâmbătă, 13 mai 2023, oferind publicului ocazia de a vizita gratuit expozițiile deschise la muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, după următorul program: * PALATUL CULTURII (17.00 – 22.00), ora de intrare a ultimului vizitator   * MUZEUL de ISTORIE a MOLDOVEI Expoziția „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită” organizată...

Creşte numărul paturilor din spitale cu pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19

Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 24 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, cu 8 mai multe faţă de ziua anterioară, după efectuarea unui număr total de 437 de teste. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore a fost efectuate 6 externări şi 12 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul...

Un renumit specialist în genomica plantelor și ameliorarea moleculară, distins cu titului de Doctor “Honoris Causa” al USV

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va oferi cea mai înaltă distincție academică – titlul de Doctor “Honoris Causa” – Prof. Dr. Rod Snowdon, profesor la Universitatea Justus-Liebig din Giessen  (Germania). Ceremonia va avea loc miercuri, 10 mai 2023, de la ora 14.00, în Amfiteatrul A6 al Universității. Prof. univ. dr. Rod Snowdon, unul dintre profesorii și cercetătorii din elita cadrelor didactice...

Mai, luna filmelor de artă la Cinematograful “Ateneu”

Miercuri, 10 mai, iubitorii celei de-a şaptea arte, vor avea prilejul de a se întâlni cu universul lui Federico Fellini și cu farmecul personal al lui Marcello Mastroianni în pelicula La Dolce Vita. Tot luna mai aduce o proiecție specială a filmului Boss, regizat de Bogdan Mirică, iar la achiziționarea unui bilet pentru 13 mai 2023, cinefilii primesc unul gratis. Noul film de la regizorul și scenaristul Câini & Umbre prezintă un jaf tumultos, inspirat...

PDI – ediţia 2023, un eveniment emblematic pentru Iaşi

Iașul a găzduit recent unul dintre cele mai mari evenimente medicale din sud-estul Europei. Este vorba despre Primăvara Dermatologică Ieşeană (PDI), manifestare ştiinţifică naţională cu participare internaţională, care a reunit specialişti de renume, medici, rezidenţi, farmaciști, asistenți medicali şi studenţi, care au dorit să afle ultimele noutăţi din domeniu. Iniţiativa a aparţinut prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, de la Facultatea de...

Planul noii parcări din faţa terminalului T4, prezentat în premieră de conducerea Aeroportului

Conducerea Aeroportul Iaşi a prezentat, în premieră, planul noii parcări a aeroportului, a cărei lucrări au început în această săptămână. Potrivit directorului general al aeroportului, Romeo Vatră, în acest an, pe lângă parcare, vor fi finalizate şi lucrările la noul terminal T4, precum şi la parcul fotovoltaic de 1MWh. Anul viitor, urmează să fie finalizată noua parcare de lunga durată de 250 locuri, să fie reamenajat şi extins terminalul...

Consultaţii medicale gratuite pentru ieşeni, în cadrul campaniei “Împreună pentru oameni”

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vor participa marţi, 9 mai,  de la ora 13.00, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea campaniei de proiecte “Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, care are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, care se desfăşoară în municipiul Iași...
;